Când lumea zice că e deja noiembrie, când se aşteaptă ploi care să putrezească frunzele verii trecute, când soarele e mai somnoros ca niciodată, pe mine mă încearcă sentimente de toamnă. Nu le-aş numi astenie, nici depresie, nevroză sau spleen.... sunt doar emoţii de toamnă, care revin fără excepţie la fiecare început de lună a 11-a, cea mai ingrată lună a calendarului, umbrită de măreţia lui 12 care-i urmează.
În fiecare an trăirile revin cu acelaşi substrat dar cu o cu totul altă faţă. Anul ăsta simt că VREAU: două braţe calde care să mă apere de timpul mult prea dur, mai mult curaj să spun NU, mai puţină plăcere în a spune DA, să îmbătrânesc frumos şi demn, să mor exact atunci când nimeni nu va mai depinde de mine şi eu de nimeni, puterea de a alege să fiu ignorantă atunci când e nevoie, înţelepciunea de a uita şi răbdarea de a învăţa. Adică, în fiecare noiembrie îmi vine să-mi schimb viaţa şi fiecare decembrie mă găseşte mereu la fel.....
No comments:
Post a Comment