în tăcere

Am dat azi peste niste versuri de Tagore care m-au facut sa-mi dau seama de un lucru foarte trist. Si anume ca unii oameni sunt condamnati să-şi audă mereu rostit numele, alţii să rostească numele altora la nesfârşit iar unii, cei mai puţini dar şi cei mai nefericiţi, să trăiască în tăcere, într-un continuu strigăt mut. Şi am înţeles că şi eu strig de mult, urlu, mă zbat, dar nu pot să-mi mişc buzele. Te chem în tăcere parcă de-o viaţă şi parcă de-o eternitate nu m-auzi....


,,Îţi voi rosti numele, în singurătate, aşezat în mijlocul
umbrelor
tăcutelor mele gânduri.
Îl voi rosti fără cuvânt, îl voi rosti fără rost."
(Rabindranath Tagore, LXXXII)