societatea: oglindă sau cioburi?

Ma preocupa mult in ultimul timp modul in care oamenii se raporteaza la comunitatea lor, implicit la o tara (de aici si intrebarea...)
Sunt atat de multi care par sa nu aiba niciun simt de apartenenta la vreun stat sau la vreun grup de oameni macar si, desigur, nici la regulile si valorile care deriva din acele comunitati. Cu toate astea, traiesc, muncesc, consuma, voteaza si sunt numarati in randul acelei comunitati in spatiul geografic al careia s-au nimerit sa se afle in acel moment. Categoria asta nu are varietati; e absolut uniforma si dominata de indiferenta. Oamenii din ea formeaza marea masa a oricarei populatii, acei oameni care traiesc din inertie, comit automatisme pe care nu se straduiesc sa le inteleaga si cei mai multi au impresia ca, in fapt, sunt buni patrioti. Lumea lor e o lume paralela, identica in aparenta cu cea reala dar in totalitate bidimensionala. Nimic din ceea ce ii inconjoara nu e palpabil deci nu ii poate atinge sau rani. Ei nu sunt constienti de starea de letargie sociala in care se complac si au nevoie de evenimente majore care sa sparga vitraliile cu icoane de lume prin care se uita. Acesti oameni traiesc drame majore cand se cere sa lupte pentru patrie, spre exemplu. Vor merge pe front, vor lua arma in mana, poate chiar vor omori in numele asa-zisei patrii dar cand le moare cineva drag, cand sunt ei insisi raniti sunt primii care devin spioni sau dezertori, in functie de siretenie.
La cealalta extrema sunt cei care isi gasesc toata energia, ratiunea, menirea si totodata protectia in comunitate. Aici categoriile variaza enorm de la huligani la nationalisti, de la clerici la criminali, de la politicieni la academicieni. Sunt toti cei care, intr-o forma sau alta, se identifica macar cu o parte a ceea ce inseamna comunitatea lor: traditie, religie, cultura, economie... Sigur ca pot fi buni si rai, pot distruge sau construi lumea in care traiesc dar actiunea lor concomitenta transforma ceva in acea comunitate. Ei sunt, in fapt, evolutia sau mai bine zis motoarele evolutiei. Pe acesti oameni, situatiile extreme precum exemplul razboiului, ii sensibilizeaza profund; se trezeste in ei un instinct fenomenal de apartenenta si aparare care le permite sa stearga denivelarile dintre categoriile sociale prebelice, sa accepte cu mandrie chiar o uniforma si un plan de actiune, sa colaboreze cu fosti inamici din vechile ,,razboaie cotidiene" si sa se bucure cu inocenta de fiecare obuz care isi atinge tinta, sa planga cu lacrimi de copil cu fiecare camarad pierdut.

In ce categorie sunt eu? evident in cea de-a doua, pentru simplul fapt ca scriu blogul asta si pun intrebarea de alaturi dar cat de departe sunt in stare sa merg, nu in situatii limita, ci in fiecare zi, in raportarea mea la comunitate si implicit la tara, trebuie inca sa descopar.